Daniel Trăistaru a fost descoperit, în urmă cu trei ani, în garajul auto al fabricii de cărămidă din Tg-Jiu și, cum deborda de inteligență, a fost aruncat în prima linie a politicii locale: pe lista de consilieri municipali a Partidului Verde. Cu o voce pregnantă și un discurs impecabil, Trăistaru a fost protagonistul unui clip electoral de referință, în care critica primarul în exercițiu că nu mai trecuse prin satul Polata, localitate componentă a municipiului Tg-Jiu, dar și partidele aflate la putere. ”…speră să se schimbe ceva, că le ajunge de 30 de ani de cât două culori tot mint, adică roșu și galben”, spunea candidatul Verzilor.
Exact trei ani au trecut de atunci. Între timp, Trăistaru a fost lovit de amnezie, ca prin minune a devenit șef al Secției Transport Auto, Reparații, Întreținere – Sector Exploatare din cadrul Edilitara Public SA, societatea Consiliului Local Tg-Jiu și, recent, s-a aliniat frumos, elegant, pe două rânduri și a aderat la ăia roșii care mint. Îi lipsea, totuși, ceva.
Joi seara, a fost moment festiv la PSD. La o serbare la Rânca, social-democrații au ales Biroul Organizației Municipale Tg-Jiu a PSD, iar printre vicepreședinți apare și spuma politicii locale, Daniel Trăistaru. Este evident că o asemenea capacitate nu putea să-și găsească locul decât în conducerea organizației municipale, alături de președintele Adrian Dăianu și de prim-vicepreședintele acesteia, profesorul Dorin Tașcău. Dacă-l pun între comunicatorii partidului și prinde un microfon, PSD-ul s-a scos. Trăistaru are priză la electoratul din zona rural-metropolitană, cam de la Polata, până la Ursați și rupe pe zona patriotică, mai ales: ”Și io îmi iubesc țara și pentru țara mea, eu mor cu ea dă gât!”.