Cele două echipe controlate din umbră de afaceristul gorjean Nicolae Sarcină, foste colegere în Liga 2 în sezonul trecut, când Viitorul Pandurii se numea ACS Energeticianul, fostă ACS Şirineasa, şi îi lua locul în această ediţie de campionat printr-o inginerie acceptată de FRF, cât şi mulţi dintre jucători, dar şi pe antrenorul Cristian Lupuţ, s-au întâlnit astăzi, într-un meci amical desfăşurat la baza sportivă din Sânmartin, locul unde se antrenează ambele formaţii în acest început de an.
Pentru Viitorul Pandurii a fost al doilea test desfăşurat în această iarnă, după un 5-1 cu Debrecen II, în Ungaria, în timp ce pentru Luceafărul Oradea a fost primul joc amical, gruparea bihoreană din Liga 3 având doar câteva antrenamente desfăşurate după reunire. Totodată, Cristian Lupuţ şi-a analizat pentru ultima dată jucătorii înainte de a stabilit lotul pe care să se bazeze în cantonamentul din Antalya, acolo unde se va pleca duminică.
Golurile victoriei au fost reuşite, potrivit bihon.ro, de Robert Băciuţ, un mijlocaş de 18 ani care s-a despărţit de Farul, echipă unde în prima parte a sezonului nu a evoluat deloc pentru constănţeni, şi Daniel Paraschiv, fostul golgheter al Luceafărului, mutat şi acesta în această iarnă de la trupa bihoreană către Viitorul Pandurii.
De altfel, noul antrenor principal al trupei din Liga 3 este fostul secund din prima parte a sezonului actual al lui Lupuţ. Lupuţ, care, în ediţia trecută a Ligii 2 o antrena pe Luceafărul şi o salva de la retrogradare, însă patronul din umbră decidea în vara trecută retragerea echipei din campionat, pentru ca cealaltă formaţie a sa, Energeticianul pe atunci, să poată rămâne în Liga 2, după ce a încheiat sezonul pe ultimul loc retrogradabil.
Luceafărul Oradea: Răileanu – Pârvulescu, Mintaş, Imbrea, Roş – Maxin, Humadi, Gheban, V. Costea – Lăsconi, Talpoş. Au mai jucat după pauză: Brata – L. Mănoiu, D. Pop, Ştef, Papp, Tămaş, Gunie, Tirla şi Bocra.
Antrenor: Ciprian Dianu
Viitorul Pandurii: Bodea – Chelariu, Oros, Toma, Dragu – Negrean, Chiorean, P. Mitrică, Băciuţ – Vl. Rusu, Bădăuţă. Au mai jucat Moga, Trip – Yabre, Misăraş, Ciul, Parnău, Prejmerean, Gârbiţă, Cioiu, Paraschiv şi D. Buia.
Antrenor: Cristian Lupuţ
S-au antrenat separat V. Pop, Băican, Preoteasa şi Core, iar Dunca a fost învoit.