Dezvăluiri

Vine Corpul de Control pentru ”mincinoșii de la Ape”! Șeful SGA Gorj, la o întâlnire ”secretă”, la Orșova, pe banii instituției!

Mai mulți șefi și salariați de la Serviciile de Gospodărire a Apelor din Oltenia au participat, la jumătatea lunii trecute, la o întâlnire secretă, la Orșova, cu conducerea ABA Jiu, deplasarea realizându-se pe banii instituției, cu mașinile și șoferii instituției și subordonatelor acesteia, iar antreul din buzunarul participanților.

Mai exact, 50 de șefi și angajați ABA Jiu și de la structurile subordonate: SGA – Dolj, Mehedinți, Gorj și SHI Petroșani au fost, pe 17 mai, la Orșova, pe o navă a Administrației Naționale Apele Române. Scopul prezentat, ulterior, presei doljene a fost unul ”lucrativ”, pentru celebrarea Zilei Dunării, au motivat oficialii ABA Jiu. În realitate, funcționarii au fost la o petrecere și au făcut planurile pentru rotativa care, și la acel moment, bătea la ușă. Unii dintre participanți nu erau cu concursuri pe post, numirile pe funcțiile de conducere urmau să expire, iar posturile să fie scoase foarte curând la concurs și se gândeau la înlocuiri politice, iar conducerea ABA Jiu avea nevoie de o confirmare a susținerii pe funcție, cu toate că directorul instituției, Răzvan Șerban, a fost condamnat, în luna martie a acestui an, de Curtea de Apel Craiova, la o pedeapsă de 10 luni de închisoare pentru loviri sau alte violențe, în urma unui scandal care a avut loc în decembrie 2018. Mai precis, pentru că Șerban a folosit un spray iritant împotriva a trei persoane cu care se afla într-un conflict din cauza unor imobile. Magistrații Curții de Apel Craiova au decis amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, respectiv de la 10 martie a.c. Anterior, Judecătoria Craiova îi dăduse un avertisment şi îi atrăsese atenţia asupra conduitei sale viitoare şi asupra consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni: posibilitatea condamnării sale şi lipsa posibilităţii de a mai beneficia de instituţia renunţării la aplicarea pedepsei. Atât el, Parchetul, dar și victimele, trei la număr, au declarat apel. Curtea a considerat că judecătorii de la prima instanță au fost prea blânzi. Au desființat în parte sentinţa penală apelată și i-au aplicat inculpatului trei pedepse de câte 6 luni de închisoare fiecare, pe care le-au contopit în 10 luni.

Acum la ABA Jiu se așteaptă Corpul de Control al ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor. Se vor verifica foile de parcurs, dacă participanții erau în zile libere sau de concediu, ce combustibil s-a folosit pentru deplasarea la această întâlnire și de ce s-a folosit nava respectivă.
Cert este că, potrivit presei doljene, Șerban e susținut atât de PNL, cât și de PSD.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *