Viorel Vasile: „C.E.O. a fost condusă de specialiști și/sau politicieni”

Reporter: Bună ziua, domnule Ioan Viorel Vasile și vă mulțumesc că ați acceptat acest interviu.
I.V.V.: Bună ziua. Știți că nu dau interviuri, am acceptat din cauza nedreptăților făcute mie, dar mai ales apropiaților mei.

Reporter: Ce s-a întâmplat?
I.V.V.: Încrederea pe care mi-au acordat-o persoane apropiate mie a fost pusă la îndoială de acțiunile unor „personaje” din companie și din afară, care au promovat la adresa mea o serie de minciuni abjecte, de la incompatibil și până la lipsa de avize, servicii… Nu am crezut că există oameni capabili de atâta decadență morală și umană. Chiar și atunci când „capacitățile” unora sunt impotența intelectuală, incompetența profesională și activitățile ilegale e greu de înțeles că pot avea astfel de preocupări. Celor care mi-au acordat încredere le garantez că nimic din ce s-a vehiculat rău la adresa mea nu este adevărat.

Reporter: Sunteți marele perdant din Directoratul C.E.O.? La selecție am înțeles că n-au fost criterii și n-au contat nici CV-urile.
I.V.V.: Ca să pierzi trebuie să ai. N-am pierdut pentru că n-am avut. N-am cerut niciodată nimic pentru mine, tot timpul m-am zbătut pentru cei din jurul meu (prieteni, subalterni).
Referitor la criterii, atât legislația cât și anunțurile publice prevăd criterii. Pe provizorat o fi altfel, iar până la definitivare poate se schimbă… criteriile. Nu știu nici cine a candidat, nici CV-urile candidaților. Motivele selecției unora, respectiv ale ne selecției altora nu-mi sunt cunoscute, decizia aparține celor îndrituiți, care și-o și asumă.

Reporter: Cum se face că, având un doctorat, un CV impresionant, o pregătire profesională care vă recomandă și fără probleme penale, n-ați beneficiat de nicio promovare?
I.V.V.: Este un banc destul de cunoscut: un străin se rătăcește pe undeva pe drumurile de munte ale României. Întâlnește un cioban pe care-l roagă, în engleză, să-i spună unde se află. Ciobanul ridică din umeri. Străinul îl întreabă pe cioban dacă vorbește franceza, italiana, spaniola, germana, de fiecare dată în limba respectivă. Primește aceeași ridicare din umeri. Străinul pleacă disperat. Fiul ciobanului, care asistase, îi zice tatălui „Bă tată, ai văzut câte limbi știa ăla?!”, la care ciobanul „Ee și la ce i-au folosit?”. Cam așa și cu mine.
Încă din 4 noiembrie 2019, Tribunalul Gorj a solicitat – scris – conducerii C.E.O. repunerea mea de îndată în drepturi. „De îndată” de șase luni nu s-a întâmplat nimic! Dar… fiecare răspunde pentru acțiunea sau inacțiunea sa.
În ceea ce mă privește, nemurirea nu e facultativă. Non multa, sed multum.

Reporter: Spuneți-mi despre vestitul proces „buldotanc”.
I.V.V.: Păi… a fost un proces care n-ar fi trebuit să existe! Eu am susținut, documentat, încă din faza de cercetări, că n-a fost vreo încălcare a legii. În final, judecătorii mi-au dat dreptate. A fost greu, mai ales pentru că „perdantul” a fost DNA.
Demonstrarea nevinovăției a durat 12 ani. S-au distrus familii, cariere profesionale, vieți, rămân traume. Mai nimic nu mai poate fi recuperat vreodată. Mulțumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat să nu-mi pierd GPS-ul gândirii ideologice.
Și în acest caz un „personaj” a creat totul prin „știința” sa și prin modul cum a înțeles legea. Acum ar trebui să se ducă la soția lui Boiangiu – care a decedat în timpul procesului – și să-i spună că soțul e nevinovat!

Reporter: Care este opinia dvs. despre situația actuală în care se află C.E.O.?
I.V.V.: Pentru orice legat de C.E.O. există acolo o structură organizatorică cu responsabilități în acest sens, care ar trebui să răspundă solicitărilor dvs. Dau acest interviu în nume personal și nici măcar din acest punct de vedere nu vreau să am o opinie în spațiul public cu privire la situația C.E.O.

Reporter: Totuși, lucrați în C.E.O. de atâția ani, ați avut funcții de conducere, cum vă explicați situația în care a ajuns compania în ultimii ani? Ce așteptări aveți?
I.V.V.: Vă rog nu insistați. Ce pot să spun este că, până de curând, C.E.O. a fost condusă de specialiști și/sau politicieni. Mă aștept să vină, în sfârșit, o perioadă când C.E.O. să fie condusă și de manageri.

Reporter: Care este problema specialiștilor?
I.V.V.: Niciuna, dimpotrivă, jos pălăria pentru specialiști. Sunt persoane care au muncit, stăpânesc un domeniu de activitate. Însă rolul lor nu este să conducă. Se poate porni chiar de la definiție. De la multinaționalele de succes și până la fotbalul (profesionist), specialiștii și activitatea sunt conduse de manageri.
Mai văd sau aud că se spune – la adresa cuiva aflat într-o funcție de conducere, că „este un mare/bun specialist”. Foarte bine, bravo, așa să fie, dar ce caută acel specialist în funcție de conducere? Să ne înțelegem, regula spune că un bun specialist e un prost manager și viceversa. C.E.O. are nevoie de schimbare și aici.

Reporter: Cum vedeți dvs. schimbarea?
I.V.V.: Complicat. În primul rând, rezistența la schimbare creează forțe de respingere chiar și din partea celor cărora nu li se modifică avantajele, ci doar prin prisma faptului că trebuie să facă altceva decât făceau până acum. Și uite așa se aude peste tot „păi eu am făcut așa de 10-15-20 ani, vii tu acum să mă pui să fac altfel?!”. Da! Pentru că orice organizație e un organism viu și trebuie mereu să se adapteze la schimbare și la provocările mediului cu care interacționează. Sunt lucruri pe care managerii le cunosc, specialiștii mai puțin și nici nu prea fac obiectul sferei lor de activitate. Țuțea spunea: „La întrebările fundamentale «de ce?» si «în ce scop?» aporetica românească răspunde: «d-aia»”.

Reporter: Există manageri în CEO sau trebuie aduși?
I.V.V.: Chestiunea cu „ne-adusul” e o „politică” păguboasă. Da, pot să aduc din afară, pentru că aduc manageri, pentru că aduc pe cei mai buni, care fac performanță. Sau nu, nu aduc, pentru că resursa internă îmi oferă manageri care pot face performanță.
În C.E.O. cred că există și specialiști și manageri. Din păcate, cei din urmă, de cele mai multe ori, nu ocupă funcții de conducere! Și nici nu-i știe nimeni. Pentru că apreciază specialiștii sau pentru că nu există capabilitatea necesară să aprecieze managerii.
Specialiștii ar trebui să producă „partiturile” de care au nevoie managerii pentru a conduce. Fără manageri și partituri = „după ureche”.

Reporter: Ce credeți că urmează în activitatea dvs.?
I.V.V.: Activitatea pe care o conduc are finalitate în achiziții. Din 2016, de la înființarea entității organizatorice, nu a existat nicio contestație cu privire la rezultatul activității mele și a colegilor mei. Meritul conducerii direcției este că a permis formarea unui colectiv mai presus de cumetrii, interese de grup sau politice, adică croit pe performanță. Dar uneori respectarea legii nu rămâne… nepedepsită: de curând, ne-au mutat în alt birou. Cine știe, poate urmează să ne dea afară – conform unei legi a lui Murphy. Mircea Vulcănescu a zis. „Să nu ne răzbunați!”. Vedem… Cunoaștem și isprăvile lui Nabucodonosor.

Reporter: Prieteni?
I.V.V.: Puțini. Dar aceiași. N-am pierdut, n-am câștigat. Am pierdut amici. De fapt nu e o pierdere. Și aici am un principiu: „prietenia nu e cea care te poartă la păcat, ci cea care te poartă la credință”.

Reporter: Politică?
I.V.V.: Nu!

Reporter: Votați?
I.V.V.: În principiu, da.

Reporter: Deci aveți o opțiune politică.
I.V.V.: Pentru mine, „domeniul” e guvernat de Dumnezeu, Țuțea și Bergson.

Reporter: Credincios? Credincios practicant?
I.V.V.: Da. Nepracticant, din păcate. Nici ca mistagog, nici ca sacerdot, ca om de rând vă propun un sondaj banal de credință, pentru „credincioși”, în care întrebări să fie „Care sunt cele 10 porunci ale lui Dumnezeu?”, „Care sunt cele 9 păcate capitale?”. Veți avea surprize uriașe.

Reporter: Vă mulțumesc pentru timpul acordat și pentru răspunsuri!
I.V.V.: Eu vă mulțumesc!