Dezvăluiri

Vor avea loc concedieri colective, în acest an, la CE Oltenia? Ce spune un liderul SMEO

Președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, Jan Popescu, este convins că noua conducere a CE Oltenia va găsi soluții pentru prelungirea contractelor noilor angajați încadrați pe perioadă determinată.

Jan Popescu spune că, deocamdată, nu a avut loc o discuție pe tema politicii de personal cu noii membri ai directoratului Complexului Energetic Oltenia. Cu toate acestea, președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia este convins în CE Oltenia va funcționa, în 2023, cu același număr de salariați ca în 2022. În plus, afirmă că nu vor avea loc concedieri colective. “În privința noilor angajați, dacă anul trecut am spus cu certitudine și am transmis colegilor mei că, în 2022, toate contractele vor fi prelungite și au fost prelungite, și pentru 2023 am transmis, la începutul anului, în urma discuțiilor cu vechiul directorat, stabilisem câteva linii directoare, acum, o să așteptăm o discuție și cu noul directorat pe această latură. Dar eu cred că acești colegi, pentru a putea da cantitatea de energie pe care trebuie să o dăm în sistem, pentru a scoate acel cărbune necesar livrării cantității de energie necesare, eu cred și sunt convins că se vor găsi soluții pentru ca întregul număr de salariați ai CEO să fie același pe toată perioada anului 2023. Iar din această companie să plece doar acei salariați care își manifestă intenția de a pleca și să nu fie făcut niciun program de restructurare, concediere în anul 2023”, a spus Jan Popescu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *