Lucrările la centura ocolitoare a Târgu-Jiului nu au fost reluate nici până acum, deși contractul în valoare de 207 milioane de lei, fără TVA cu CNAIR a fost semnat pe 22 septembrie la primăria municipiului în prezența vicepremierului Raluca Turcan. Marcel Romanescu spune că nu se lucrează la investiție pentru că administratorul firmei Secol ar fi rămas blocat în Italia, ca urmare a restricțiilor generate de pandemia de coronavirus. În plus, nici ordinul de începere a lucrărilor nu a fost emis. „N-au început lucrările, pentru că nici la acest moment nu este emis ordinul de începere a lucrărilor. Am ținut legătura și cu Dan Vîlceanu și cu reprezentantul Ministerului Transporturilor. Au fost anumite clarificări pe care societatea care a câștigat licitația trebuia să le depună. Înțeleg că sunt în linie dreaptă. A apărut o problemă cu administratorul societății, care a făcut o deplasare în Italia, unde există societatea-mamă, care nu a mai putut să ajungă 14 zile la București, din cauza pandemiei a trebuit să stea în izolare, dar lucrarea nu depinde neapărat numai de administratorul societății. Ordinul de începere se transmite societății și, ulterior, ei se pot apuca de lucrare. În acest an, va începe lucrarea la centură, indiferent când se va emite ordinul de începere. Deja baza este pregătită pentru a putea intra pe acea lucrare. Nu au un termen foarte mare, e un termen de 18 luni, ceea ce mă determină să cred că vor profita de fiecare zi pentru a putea realiza acest obiectiv foarte important pentru noi și sunt sigur că și pentru societatea care a câștigat licitația”, a declarat primarul Târgu-Jiului. Din luna august 2017 nu s-a mai lucrat la centura Târgu-Jiului, fiind invocate diverse motive legate de planurile parcelare sau întârzieri la demolarea unor imobile. Investiția a fost lăsată de izbeliște la un grad de realizare de 40%. În toamna anului trecut, singurul ofertant interesat de contractul de construire a variantei municipiului Târgu-Jiu a fost firma româno-italiană Secol Societa Edile Contruzioni E Lavori România SRL.
0 866