Politică

Weber, MESAJ pentru primarii care l-au ajutat pe Iordache: Cei care nu vor să mai stea, sunt liberi să plece

Liderii PSD Gorj anunță că vor lua măsuri radicale cu edilii social-democrați care, la alegerile parlamentare din 6 decembrie, au adus voturi candidatului PNL la Senat, Ion Iordache.

PSD a câștigat detașat alegerile la Gorj, atât la Camera Deputaților, cât și la Senat. Cu toate că au luat un procent de 40% în scrutinul de duminică, în cadrul organizației urmează o ședință de analiză. Președintele PSD Gorj, Mihai Weber, anunță că vor fi luate măsuri radicale. “O să facem o analiză pe fiecare localitate în parte. Nu este normal ca un membru al unei formațiuni politice să fie angrenat în campania unei alte persoane, din altă formațiune politică. Este un lucru extrem de rău pentru persoana respectivă, în primul rând. Asta îi arată și caracterul și adevăratele intenții și se pune o etichetă care nu se va șterge niciodată în viață. Au fost și anumite articole care s-au făcut. Unul era chiar extrem de dur, ceva de genul prostituție politică sau cât de ușor te poți vinde pentru o mână de arginți. Eticheta care se va pune și s-a pus pe anumite persoane nu se va șterge niciodată. A fi duplicitar, a-ți urmări doar interesul propriu sau a te vinde atât de ușor, este un lucru extraordinar de urât pentru orice persoană. Cred că sunt de prisos comentariile mai departe. Cu siguranță, vom lua măsuri, de la cele mai ușoare, până la măsuri radicale. Să știți că nu ne jucăm. Fiecare are dreptul de a alege. Dacă nu vor să mai stea lângă noi, sunt liberi să plece. Nu ținem cu forța pe niciunul în PSD”, a conchis deputatul.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *