Acest bilanţ marchează o creştere a violenţei armate, fenomen pe care luna trecută preşedintele Joe Biden l-a calificat ca fiind o „epidemie”.
Victime din New Jersey până în Carolina de Sud
Valul de împuşcături a provocat victime în New Jersey, Georgia, Ohio, Carolina de Sud şi Minnesota.
- Sâmbătă seara, două persoane au fost împuşcate la o petrecere în Camden, New Jersey, iar cel puţin 12 oameni au fost răniți;
- În Carolina de Sud, o fată de 14 ani a fost ucisă şi 14 persoane rănite la un concert;
- În Atlanta, Georgia, poliţia a găsit duminică, 23 mai, trei victime împuşcate mortal;
- Alte trei persoane au fost ucise şi opt rănite în faţa unui bar din Youngstown, Ohio, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timp ce o tânără de 16 ani a fost ucisă şi şapte persoane au fost rănite într-un parc din Columbus.
- Împuşcături mortale au avut loc şi în Minneapolis (statul Minnesota), în noaptea de dinaintea marşului organizat în memoria lui George Floyd, cu ocazia primei comemorări a morţii sale. O persoană a fost ucisă şi opt au fost rănite, dintre care una se află în stare critică. Poliţia din Minneapolis a declarat că un suspect a fost arestat, iar un al doilea a decedat.
Joe Biden, măsuri urgente pentru a remedia situația
Preşedintele Joe Biden a prezentat şase măsuri pentru a remedia situaţia, printre care un proiect de lege care să pună capăt „armelor fantomă” – arme de foc fabricate artizanal şi neînregistrate – şi să consolideze sprijinul acordat agenţiilor implicate în combaterea violenţei urbane.
Vânzările de arme au crescut la începutul pandemiei Covid-19 în SUA. În ansamblu, 2020 a fost unul din cei mai violenţi ani din America ultimelor decenii. Până în prezent, anul acesta s-au înregistrat cel puţin 200 de împuşcături cu victime multiple.