Ultima oră

Wizz Air, obligată de judecători să plătească daune morale de 40.000 euro unei familii din România

Compania maghiară Wizz Air a fost obligată de Judecătoria Alba Iulia să plătească daune morale de 40.000 euro unei familii din Oradea după ce a anulat cursa cu care aceasta ar fi trebuit să se întoarcă din vacanţă, orădenii ajungând acasă cu 5 zile întârziere.

Procesul, care s-a judecat la Alba Iulia, priveşte un incident din 2020 când orădeanul Mircea Ursuţa, avocat de profesie, a apelat la o agenţie de voiaj pentru o vacanţă în Spania, unde urma să meargă împreună cu soţia, băieţelul atunci în vârstă de 2 ani şi 10 luni şi una dintre bunici, după cum relatează Bihoreanul.

Vacanţă cu peripeţii
Familia de orădeni a luat avionul din Sibiu spre Madrid şi tot acolo ar fi trebuit să aterizeze la întoarcere. „Mi-am lăsat şi maşina acolo, să putem veni acasă”, a povestit, pentru Adevărul, avocatul Mircea Ursuţa.

La finalul vacanţei, când au ajuns în aeroportul din Madrid, angajaţii i-au anunţat că aeroportul se închide din cauza vremii, iar cursa a fost anulată. Problema a fost că în aeroportul cu pricina nu exista niciun reprezentant al Wizz Air care să le ofere informaţii. Aşa că, în speranţa că a doua zi vor reuşi să dea de reprezentanţii companiei, întreaga familie a rămas peste noapte în aeroport.

Avocatul a încercat să ia legătura cu Wizz şi a doua zi, tot fără succes, motiv pentru care familia a fost nevoită să se cazeze într-un hotel din Madrid unde a rămas vreme de cinci zile.

Peste 50 reclamaţii, niciun răspuns
Ajuns acasă, avocatul Mircea Ursuţa a postat zeci de mesaje pe site-ul Wizz, fără să primească vreo scuză măcar, deşi potrivit reglementărilor europene, companiile aeriene sunt obligate să achite fiecărui pasager o compensaţie de 400 euro pentru orice cursă neefectuată pe o distanţă mai mare de 1.500 km, cum era şi cea dintre Madrid şi Sibiu.

Ca atare, el a deschis proces atât împotriva Sucursalei Wizz Air Hungary din România, cu sediul în Otopeni, cât şi a companiei-mamă, Wizz Air Hungary Ltd, cu sediul în Budapesta, cerând compensaţia cuvenită de 1.600 euro pentru cei patru membri ai familiei, daune materiale constând în banii cheltuiţi pe cazare, hrană şi transportul acasă şi daune morale de câte 20.000 euro pentru fiecare membru al familiei.

Wizz, la plată
Procesul s-a judecat la Judecătoria Alba Iulia, care i-a dat dreptate orădeanului.

„Pârâtele nu au oferit nicio explicaţie pentru reprogramarea multiplă a zborurilor, nu au menţionat nicio situaţie excepţională ce ar fi putut genera anularea zborurilor şi nu au făcut dovada că pasagerilor li s-a acordat asistenţă”, se arată în hotărârea judecătorească prin care orădenilor li s-au admis pretenţiile civile, însă i-au acordat daune morale de doar 40.000 euro.

Hotărârea pronunţată de Judecătoria Alba Iulia nu e definitivă.

De altfel, aceasta a şi fost atacată atât de compania maghiară Wizz Hungary Ltd, cât şi de orădeni, care solicită să li se acorde întreaga sumă pentru daunele morale suferite.

„Problema cea mai mare a fost lipsa de comunicare. Timp de 5 zile, nu am putut lua legătura cu nimeni şi nu am primit nicio explicaţie, nimic. Iar când am reclamat pe site-ul Wizz ce ni s-a întâmplat, avem peste 50 de mesaje lăsate, am primit răspunsuri standard, de la un robot, cum că ne oferă sucuri şi sanwich-uri. O bătaie de joc”, a explicat avocatul Mircea Ursuţa

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *