Ultima oră

Zeci de percheziții la persoane bănuite de trafic de migranți

Zeci de persoane urmează să fie duse luni la audieri într-un dosar de trafic de migranţi în care au loc 34 de percheziţii în București și în zece judeţe, anunţă IGPR. Sub pretextul unor livrări de marfă, având ca destinaţie finală state din Uniunea Europeană, ar fi fost făcute mai multe transporturi, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de vest a României, migranţii fiind ascunşi printre mărfuri. Migranţii proveneau din India, Pakistan, Bangladesh, Nepal şi Sri Lanka. Anchetatorii au documentat 5 transporturi, prin intermediul cărora membrii grupului ar fi încercat să scoată ilegal, din România, aproximativ 120 de migranţi.

„La data de 13 februarie a.c., poliţiştii Inspectoratului General al Poliţiei Române – Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu, efectuează 34 de percheziţii domiciliare, în judeţul Ilfov şi municipiul Bucureşti (12), Argeş (7), Dâmboviţa (1), Teleorman (4), Olt (1), Sibiu (1), Arad (1), Vâlcea (2), Vrancea (4) şi Galaţi (1), în vederea destructurării unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi”, anunţă IGPR.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *