DezvăluiriUltima oră

DSP a luat probe de la cantina Colegiului Național „Spiru Haret” și a aplicat sancțiuni, după ce șase eleve au fost diagnosticate cu toxiinfecție alimentară!

Direcția de Sănătate Publică Gorj a declanșat o anchetă epidemiologică la Colegiul Național Spiru Haret din Târgu Jiu după ce, joi seara, mai multe eleve cazate în căminul unității de învățământ au manifestat simptome specifice toxiinfecției alimentare. Șase eleve au ajuns la UPU Târgu Jiu, ieri seară, dar au refuzat internarea, o parte dintre părinți venind și luându-și, de asemenea, copiii din cămin, mai mulți dintre cei cazați plângându-se de dureri de burtă și de cap dar având și stări de rău și vărsături. Totul după ce au consumat la masa de prânz: șuncă presată, cașcaval și chifteluțe de orez. Inspectorii DSP au prelevat probe din cantină liceului și așteaptă rezultatul analizelor. Între timp au aplicat două sancțiuni contravenționale personalului cantinei, în valoare de 3000, respectiv 2000 de lei. Asta pentru nepăstrarea corespunzătoare a probelor alimentare pentru 48 de ore și pentru calcularea necorespunzătoare a numărului zilnic de calorii, pe grupele de vârstă.

Inspectorii DSP dar şi cu cei sanitar veterinari s-au deplasat azi la cantina liceului din Târgu Jiu, urmare a incidentului de joi seara când mai multe ambulanțe au fost chemate la Colegiul Național Spiru Haret. Mai exact, ieri la ora 20.29 s-a apelat prin 112 ambulanța, după ce șase eleve cazate în cămin au manifestat stări de rău, specifice toxiinfecției alimentare. Mai exact manifestau vărsături și sindrom diareic, lucru prezentat DSP și de către directorul unității de învățământ. Trei eleve au fost transportate inițial la SJU Târgu Jiu, celelalte trei refuzând transportul. Ulterior, între orele 21.30-22.00, s-au solicitat, din nou, ambulanțe la CNSH, celelalte eleve fiind transportate și ele la spital, conform pedagogului căminului de elevi.
Cinci eleve au ajuns astfel la UPU, iar patru au fost trimise în Secția de Boli Infecțioase dar au refuzat internarea. A ajuns și elevă a șasea la spital, fata având 15 ani și 7 luni. Pentru aceasta s-a stabilit diagnostic de enteroviroză, primind tratament la domiciliu.

Inspectorii DSP au mai efectuat control igenico sanitar la blocul alimentar al cantinei și s-au prelevat cinci probe alimentare care sunt la laborator. Ancheta DSP Gorj este în curs.
Sunt părinți ai elevelor cazate la CNSH care susțin că nu este pentru prima dată când au fost înregistrate aici astfel de incidente.

„Probleme de acest gen au fost și în trecut. Conducerea școlii trebuie să ia măsuri. La cantină ,tacâmurile doar se șterg uneori și nu se spală”, a declarat unul dintre părinții elevelor cu toxiinfecție alimentară.

De asemenea, inspectorii DSV au dat o amendă de 10.000 de lei, după ce au descoperit nereguli în blocul alimentar de la CNSH.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *